Casa invatatorului Casa pedagogului Casa Cotovu

Casa Cotovu - Muzeul Carsium Harsova
Casa Cotovu - Muzeul Carsium Harsova

Casa invatatorului Casa pedagogului Casa Cotovu

Casa invatatorului, Casa pedagogului, Casa Cotovu. foto 1926
sursă: M.I.N.A.C.

Lângă clădirea Școlii primare urbane din Hârșova (Școala veche),  construită în primii ani ai  secolului al XX-lea, fusese dată în folosință cu câțiva ani înainte (1896), casa care a purtat  mai târziu  diferite nume: Casa învățătorului, Casa pedagogului, Casa Cotovu. S-a numit așa deoarece  a fost proprietatea învățătorului Vasie Cotovu unde a locuit peste 40 de ani.

         Vasile Cotovu, fost  învățător și director al școlii mai bine de 40 de ani, întemeietor și organizator al muzeului, numit mai apoi Muzeul regional Hârșova, a locuit aici până la moarte (19 septembrie 1946).

Soția sa, Aspasia Cotovu, și ea învățătoare, după câțiva ani de la decesul soțului, din lipsa banilor, s-a hotărât să vândă casa și să doneze o serie de bunuri adunate cu mare grijă în  muzeu. Le donează Muzeului orașului, dar ajung în mare parte la cel din Constanța și la București. 

Locuința o vinde cu suma de 20.000 lei cadrelor didactice din Hârșova, bani strânși din donațiile acestora, deși salariile lor erau extrem de mici, precum  și din activități  extrașcolare cu plată (sebări, baluri, tombole).

        Aceast imobil, compus din 6 camere de 4 / 4 m a fost  folosit în decursul timpului ca spațiu pentru muzeu după Primul Război Mondial, locuință pentru pedagog, spațiu pentru cei fără locuință ș.a.

       După 1989 imobilul este lăsat în părăsire și se degradează considerabil.

       Din fericire, acum a intrat într-un program de reabilitare împreună cu clădirea Școlii primare urbane și, cu siguranță, vor redeveni unul dintre simbolurile istoriei și culturii hârșovene, schimbând în atracție această zonă turistică.

Casa invatatorului Casa pedagogului Casa Cotovu

Casa invatatorului, casa perdagogului, casa cotovu
sursă: Primăria Hârșova
Casa invatatorului, casa pedagogului, casa cotovu - Muzeul Carsium Harsova

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ansamblul_Vasile_Cotovu

Muzeul Carsium Harsova – Obiective turistice Dobrogea

Frumoșii ani de școală – Istoria învățământului hârșovean.

ALEXANDRU MIHAI DOGARU – profersor, animator cultural, folclorist. S-a născut la 24 octombrie 1941  în com. Ciobanu, Jud. Constanța.

În localitatea natală își face studiile primare și gimnaziale. Urmează apoi cursurile Seminarului Teologic din Buzău, începe studiile universitare la Institutul Teologic din București, pe care le întrerupe, absolvă apoi la Institutul Pedagogic Constanța, Facultatea de Limba și Literatura Română, continuă la Universitatea. “Al. Ioan Cuza Iași ”

A funcționat în învățământ ca profesor predând limba și literatura română și limba latină la școlile din comuna natală , apoi la Liceul Teoretic “Ioan Cotovu” din Hârșova. A îndeplinit funcția de director de școală ( Ciobanu 1971 – 1980), director Casa de Cultură Hârșova (1980-1984) director adjunct (liceul Hârșova: 1996-1999).

A ieșit la pensie în anul 2004. În toată perioada a fost pasionat pentru strângerea de folclor local, colaborând cu prof. Dumitru Galavu și prof. Gheorghe Mihalcea.

A participat la numeroase Sesiuni de comunicări științifice cu lucrări care au fost publicate în revistele de specialitate: Revista de Etnografie și Folclor și Datina.

Textele nu pot fi reproduse fără acordul autorului.

Distribuie: