Cetatea Carsium Harsova – este unul dintre principalele obiective turistice din Dobrogea. In prezent cetatea a intrat intr-un proiect numit „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – turistică a Cetății Carsium.
Valoarea totală a proiectului de restaurare a cetății Carsium este de 10,6 milioane lei (fără TVA). Contractul a fost semnat pe 5 noiembrie 2019 .
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă restaurarea, conservarea, protejarea și punerea în valoare la adevărata dimensiune a Cetății Carsium.
Lucrările de investiţii vor fi împărţite în obiective.
- obiectivul Turnul Comandantului
- obiectivul Zid Sector Port
- obiectivul Corp Multifuncţional „Conex”
- obiectivul Zid Sector Incinte Vest
- Obiectivul Amenajare de Sit „Conex”
- Obiectivul Împrejmuire „Conex”
- Obiectivul Reţele de utilităţi în incintă.
Durata de execuție a contractului de servicii este de 36 luni, din care proiectare 6 luni și execuție de lucrări 30 luni.
Contractul a fost atribuit prin licitație publică asocierii „S.C. Actaeon Invest S.A – Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL – S.C. Princer S.A”, lider de asociere fiind S.C. Actaeon Invest S.A.
Citește și:
Localizare Cetatea Carsium Hârșova:
Istoric – Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
Oraşul Hârşova, Judeţul Constanţa
Interviu cu Dr. Constantin Nicolae – certătător istoric
Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr.
La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.
Inscripţia inaugurală a cetăţii Carsium – Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
„ În timpul împăratului Nerva Traianus Augustus, învingător al germanilor şi al dacilor, pontif suprem, investit cu puterea tribuniciară a şaptea oară, salutat imperator pentru a patra oară, consul pentru a cincea oară, părinte al patriei, sub Q. FabiusPostuminus, legat imperial de rang pretorian, ala a II Hispanorum (a construit acest castru)”.
În reconstituirea inscripţiei Vasile Pârvan trece Ala II Hispanorum pentru că numele acesteia apărea pe o bornă militară din anul 200 descoperită la Hârşova.
Cel mai probabil, unitatea militară pentru care s-a construit fortificaţia a fost Ala (Gallorum) Flaviana, atestată prin descoperiri recente chiar la sf. sec. I şi începutul sec. II p. Chr.
Cetatea a fost apărată în antichitate şi de militarii Legiunii I Italica, de corăbierii din Classis Flavia Moesica, de milites scythicii sau de soldaţii Legiunii I Iovia Scythica.
Misiunea lor a fost să apere vadul de trecere a Dunării din apropiere, unul din cele mai importante de pe acest segment al limesului.
Ştampile ale unităţilor militare pe cărămizile utilizate la ridicarea construcţiilor din cetatea Carsium ( Ala Gallorum Flaviana, Classis Flavia Moesica, Legio I Italica).
Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
Cetatea este menţionată frecvent în toate documentele antichităţii începând din secolul al II-lea p. Chr., până în secolul al VII-lea ( Ptolemeu, Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini, Notitia Dignitatum, Hierocles, Procopius, Geograful din Ravenna) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos. Cel mai probabil, toponimul are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului.
Nu se cunoaşte, nici la această dată, conturul fortificaţiei antice. Deşi s-a presupus că zidurile de pe platoul Cetăţii, vizibile în apropierea Dunării, sunt de origine romană, crecetări recente au infirmat acest punct de vedere.
Construcţiile de aici sunt de origine medievală, cu toate că nu este exclus ca unele să fi fost ridicate la sfârşitul antichităţii şi apoi, înglobate în fortificaţia târzie.
Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
In campania anului 2009, pe strada Unirii, a fost scoasă la lumină, la cca 250 m de Dunăre, poarta de nord a cetăţii romano-bizantine. Descoperirea are o importanţă majoră deoarece, pentru prima dată, este atestată, cu certitudine, limita de nord a fortificaţiei de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea.
Această poartă a fost străjuită de două turnuri monumentale în forma literei „U”, cu orientarea spre N-NV, adică pe direcţia vadului de trecere a Dunării şi a bălţii ce străjuia partea de miazănoapte a teritoriului pe care-l apăra.
Sursele istorice indică distrugerea repetată a cetăţii şi refacerea ei în timpul împăraţilor Constantin cel Mare şi Justinian. Cercetări mai vechi, dar şi cele recente, au descoperit materiale arheologice de mare valoare ştiinţifică şi muzeografică atât în fortificaţie cât mai ales în necropolele acesteia.
Stâlp miliar de la Carsium
Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
La Hârşova se cunoaşte cel mai mare număr de stâlpi miliari (borne de drum roman) din Dobrogea: zece până în prezent. Acest fapt demonstrează că autorităţile au reparat şi întreţinut, în antichitate, în condiţii optime, permanent, drumurile care-i asigurau legătura fie de-a lungul limesului dunărean, fie în interiorul provinciei cu celelalte aşezări. De aici rezultă şi importanţa localităţii antice ca zonă comercială şi de tranzit, cum demonstrează descoperirile de excepţie făcute de-a lungul timpului.
![]() | ![]() |
Obiecte din aur din necropola cercetată în anul 1987 la Hârşova (sec. IV) | Bustul lui Licinius Sura, comandant în războaiele dacice, găsit la Hârşova. |
![]() | ![]() |
Mască de bronz din secolul al II-lea | Ceramică de lux |
Atât din săpături sistematice, cât şi întâmplător, au fost scoase la lumină materiale arheologice care dovedesc nu numai legăturile comerciale cu cele mai mari centre din Imeriul Roman dar şi o activitate de producţie proprie.
Mărimea şi importanţa localităţii antice ne sugerează că aici existau ateliere ceramice, cariere pentru extracţia calcarului, ateliere pentru cioplitul acestuia, pentru producerea vaselor din sticlă, ateliere metalurgice, de prelucrare a lemnului, a pieilor etc. Toate demonstrează că paleta meşteşugurilor atestate la Carsium este diversă şi variată.
Ascest fapt ne indică o aşezare înfloritoare apărată de ziduri puternice din piatră, cu port la Dunăre, cu edificii impunătoare din marmură sau calcar.
Câteva construcţii au fost puse în evidenţă. Între acestea se remarcă o bazilică creştină, termele, anumite elemente specifice arhitecturii de fortificaţie.
Fragment de arhitravă din marmură. Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
Descoperirile arheologice ilustrează, pregnant, existenţa unei puternice vieţi spirituale. Cu siguranţă, multe provin din templele construite aici, dedicate unor zeităţi din lumea romană a timpului.
Altele au aparţinut mormintelor cercetate în necropolele antice. Una din cele mai importante dimensiuni a civilizaţiei de la Carsium este cea creştină. Cercetările noi au identificat în cetate, o construcţie absidată, cel mai probabil o bazilică creştină.
Din săpăturile arheologice mai vechi provin vase cu simboluri creştine (peşti, cruci), opaiţe cu toartă în formă de cruce. În morminte au fost identificate o serie de elemente de ritual creştin. Toate acestea sunt explicabile dacă ţinem seama de faptul că în secolul al V-lea Carsium figura între cele 14 oraşe, reşedinţe episcopale din Scythia.
![]() | ![]() |
Mărturii ale adorării unor zeităţi romane | Toartă de opaiţ în formă de cruce |
Nu ştim nici când şi nici cum se sfârşeşte istoria anticului Carsium. În cazul altor situri mai bine cunoscute s-a demonstrat că atacurile avaro-slave din a doua jumătate a secolului al VI-lea şi trecerea slavilor în penindula Balcanică în secolul următor, până la venirea bulgarilor, nu au întrerupt contactul cu Bizanţul.
Este posibil ca şi aici legăturile cu romanitatea răsăriteană să se menţină până la 678.
Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
După încheierea vieţii romano-bizantine la Dunărea de Jos începe istoria cetăţii medievale de la Hârşova. În secolul al X-lea aceasta este reconstruită de bizantini şi mai târziu de genovezi. Între secolul al XV-lea şi prima parte a secolului al XIX-lea este stăpânită de turci.
Potrivit cronicarului Evlia Celebi, localitatea a figurat în documentele otmane cu numele de Harisova. Cetatea medievală este mai bine cunoscută pentru această perioadă datorită documentelor istorice şi faptului că urmele zidului de incintă care apăra oraşul, pe o suprafaţă de cca 24 ha, se văd în mai multe locuri astăzi.
![]() | ![]() |
Două litografii cu imaginea cetăţii de la Hârşova în anul 1826, semnate von Saar. |
În ultima perioadă a vieţii sale, cetatea este teatrul unor sângeroase confruntări între Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, suferind numeroase distrugeri.
Prin pacea de la Adrianopol, Poarta este obligată să dărâme fortificaţiile de pe malul drept al Dunării, iar cetatea este aruncată în aer. Pe locul ei se clădeşte Hârşova modernă.
Din ruinele cetăţii, astăzi, se mai văd câteva ziduri impunătoare. „Turnul comadantului”, pe latura de nord a incintei mici, se păstrează pe înălţimea de peste 9 m. La Dunăre, un zid monumental, lung de cca 40 m, marchează zona în care a activat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii, vreme de 17-18 secole!
Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
![]() | ![]() |
„Turnul comandantului” şi oraşul actual | Portul antic şi medieval |
Oraşul de astăzi se ridică peste cetatea romană, romano-bizantină, medievală şi necropolele acestora.
Alături de cetate se găseşte o aşezare neolitică cu o vechime de şapte milenii. Evoluţia acestora este oglindită în vitrinele Muzeului Carsium.
Prin marea zestre istorică, Hârşova are o semnificaţie cu totul specială: este locul unde poţi învăţa să convieşuieşti cu propria istorie.

Cetatea Carsium Harsova – Obiective Turistice Dobrogea
Sursa: Consiliul Judetean Constanta
Pentru mai multe informații despre Cetatea Carsium vizitează și Site-ul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța de mai jos.
http://www.minac.ro/muzeul-carsium-harsova.html
Superba zona. Pacat ca nu se face mai mult pentru a fi cunoscuta, macar in tara!