Înfrângere pentru opoziție în Consiliul Local Hârșova – Ședință 18.12.2020

sedinta CL Harsova 18.12.2020

Infrangere pentru opozitie in sedinta CL Hârșova. Ieri, 18 decembrie, consilierii PNL împreună cu sprijinul unui consilier local PSD au reușit să își impună viceprimarul. Pe ordinea de zi au fost 11 proiecte, și toate au fost aprobate în forma inițiată de primar, respectiv consilierii PNL. Ședință cu scandal în CL Hârșova, acuzații de nerespectare a legii, comitere de abuzuri și avertismente cu plangeri penale, consilierii opoziției părăsesc ședința, afirmând că nu vor să fie părtași la comiterea unor nelegalități.

Până aici nimic nou, probabil deja știați asta.

Dar, știați că există riscul să avem doi viceprimari suspendați?

  • Emil Paraschiv – viceprimar suspendat (dacă instanța îi dă câștig de cauză va reveni pe funcția de viceprimar)
  • Stan Dumitra – votată recent în funcția de viceprimar, însă proiectul de hotărâre prin care a fost numită nu a avut avizul comisiei juridice (există riscul să fie și ea suspendată, dacă se atacă hotărârea în contencios-administrativ)
sedinta CL Harsova 18.12.2020

Un 2020 plin de evenimente politice la nivel local, dar nici 2021 nu se anunță mai liniștit.

Am avut un an 2020 foarte atipic și din punct de vedere politic la Hârșova, pe lângă faptul că am avut alegeri am mai avut și următoarele evenimente:

  • Prefectul a semnat un ordin prin cara a constatat încetarea mandatelor a 6 consilieri locali
  • Prefectul a semnat un ordin prin care a constatat încetarea înainte de termen, a primului mandat de primar, pentru Viorel Ionescu
  • Prefectul a atacat în contencios – administrativ hotărârea prin care a fost ales viceprimar Emil Paraschiv, și a semnat un ordin prin care a costatat suspendarea viceprimarului.

Infrangere pentru opozitie in sedinta CL Hârșova din 18.12.2020

Pe 2 noiembrie 2020 publicam un articol intitulat Infrangere in CL Harsova pentru PNL. La acel moment opoziția reușea să îl impună pe consilierul PSD, Emil Paraschiv, în funcția de viceprimar.

Cred că am folosit corect termenul înfrângere la acel moment, și am convingerea că și de această dată este folosit corect.

Folosesc acest termen, pentru că în Consiliul Local Hârșova se duce o luptă politică fără precedent. Important din toată această luptă, este să nu se producă o falie atât de mare între cele două tabere, încât să aibă de pierdut cetățenii. Iar aleșii, să nu reușească să se mai înțeleagă nici pe proiectele de interes local.

Pe proiectele majore, cu impact direct asupra locuitorilor, ar trebui să existe consens, lucru care până acum din fercirire, s-a întâmplat. Judecând după modul în care s-au desfășurat până acum ședințele, această luptă se va acutiza și mai tare.

Revenind la cele două ședințe care au avut loc în această săptămână. Consiliul Local Hârșova în acest moment este efectiv blocat.

Cele două tabere se acuză reciproc de nerespectarea prevederilor codului administrativ. Și dacă analizăm textul de lege, așa și este.

Infrangere pentru opozitie in sedinta CL – Unde au greșit consilierii PSD și PRO România?

Consilierii PSD și Pro România au dezbătut în comisiile de specialitate (juridică și economică) alături de consilierii PNL, proiectele inițiate de primarul Viorel Ionescu. Iar pentru o parte dintre ele nu au emis avizul conform prevedrilor codului administrativ. Avizul emis este consultativ, putea să fie favorabil sau nefavorabil. Însă, doar cu acest aviz, proiectele inițiate de primar se puteau afla pe ordinea de zi, dezbate și supune votului.

Ce spune codul administrativ?

  • (6) După examinarea proiectului de hotărâre, comisia de specialitate a consiliului local emite un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului.
  • (7) Avizul comisiei se transmite secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, care dispune măsurile corespunzătoare înaintării lui către consilierii locali și către inițiatori, după caz, cel mai târziu în ziua ședinței.
  • (10) Rapoartele și avizele prevăzute la alin. (8) trebuie întocmite în termenul prevăzut la alin. (5), dar nu mai târziu de 30 de zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse pentru a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale consiliului local, respectiv în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședințelor extraordinare. În situația ședințelor extraordinare convocate de îndată, rapoartele compartimentelor de specialitate se întocmesc în procedură de urgență, cel târziu odată cu proiectul hotărârii.

Unde au greșit consilierii PNL?

Consilierii PNL nu au ținut cont de faptul că proiectele nu au avizul comisiei de specialitate, deci nu se pot afla pe ordinea de zi, nu se pot dezbate și nici supune votului. Inclusiv alegerea viceprimarului, s-a făcut cu un proiect de hotărâre care nu îndeplinea condițiile legale pentru a se afla pe ordinea de zi.

 ARTICOLUL 136  Proiectele de hotărâri ale consiliului local   

(8) Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoțit de:    

  • a) referatul de aprobare, ca instrument de prezentare și motivare, semnat de inițiator;    
  • b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;    
  • c) avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local;    
  • d) alte documente prevăzute de legislația specială. 

Ședința Consiliului Local Harsova din 18.12.2020

Componență comisie economică:

Preşedinte – PARASCHIV EMIL
Secretar – BULANCEA VIOREL
Membru – ALI EMRIN
Membru – PELELUNGĂ MARIANA
Membru – STAN DUMITRA

Componență comisie juridică:

Preşedinte – PELELUNGĂ MARIANA
Secretar – PARASCHIV EMIL
Membru – CHIVU ALEXANDRU-IULIAN
Membru – ENE STĂNCUȚA
Membru – STAN DUMITRA

sursă cod administrativ: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/215925

Distribuie: