Frumosii ani de scoala – Harsova.
Extrase din lucrarea în curs de elaborare: „Frumoșii ani de școală – repere monografice din istoria învățământului hârșovean” a prof. AL. MIHAI DOGARU
***
Dintr-o adresă a Sfatului popular raional (1955) spicuim: ” În pădurile din cuprinsul raionului a apărut o omidă, care distruge frunzele arborilor și plantelor care cresc în grădinile de zarzavat. Pentru combaterea acestui dăunător atât de periculos, veți lua următoarele măsuri: (…) Pionierii și elevii să aibă sticluțe cu petrol prevăzute cu dopuri de plută prin care se va introduce o pană de gâscă pentru ca petrolul să curgă încet. Cu petrolul din sticșă se vor stropi cuburile acestor omizi. (…). Ne veți raporta cu prima poștă ce măsuri ați luat în această privință.”
Frumosii ani de scoala – Harsova.
***
Aceeași autoritate locală în 1956 comunică școlii: ” (…) Elevii să fie folosiți ca agitatori în rândul familiilor pentru colectiviare. (…) Acolo unde se va constata rea voință se vor lua măsuri pnetru aplicarea reg. de ordine interioară.”
***
Un anunț al școlii din 1958 suna astfel: cercul pedagocic – secția limba și literatura română – anunță cadrele didactice de specialitate că își va ține ședința cu tema: ” Predarea limbii române în lumina învățăturii tov. Stalin în domeniul lingvisticii” .
***
O adresă a M.Î. din 1964 oreciza: ” Toți elevii sunt obligați să poarte inițialele școlii cusute pe marial textil, pe mâneca brațului stâng, la 10 cm. de umăr spre cot (…) Pe cap elevii și elevele poartă bască de culoare bleumarin (…) Elevii poartă încălțăminte de culoare neagră sau maro, iar pe timp călduros, sandale. Înălțimea toculuila încălțămintea elevelor nu va depăși 3 cm. Elevele cl I-XII poartă părul scurt, lungimea lui nu va depăși baza de josa urechii. Pe cap poartă panglică albă. La părul lung, cozile sunt prinse pe cap cu funde albe. Se interzice școlarilor portul oricăror podoabe în păr, în piept, la mână, precum și lăcuirea unghiilor.
***
Prin legea 23/1971 se preciza: „(…) Atragem atenția tuturor cadrelor didactice să vegheze la sporirea combativității împotriva acelora care ar încerca prin palavrăgeală, lădudăroșenie sau neglijență să aducă prejudicii intereselor statului nostru. ”
Frumosii ani de scoala – Harsova
***
Adresa confidențială a M.Î. din 1975 comunică: (…) În urma controalelor s-a constatat că elevii și studenții se adrsează cu apelativul domnule, doamnă cadrelor didactice (…) Apelativul domn oglindește relațiile de inegalitate socială existente în vechea societate (…) Acest mod de adresare este inadmisibil în școală (…) Modul de adresare trebuie să fie: tovarășe/tovarășă, care exprimă în mod concret relațiile noi din societatea noastră (…) Se vor sancționa corespunzător cadrele ddiactice care încalcă sau acceptă încălcarea indicațiilor de mai sus. (…)
ALEXANDRU MIHAI DOGARU – profersor, animator cultural, folclorist. S-a născut la 24 octombrie 1941 în com. Ciobanu, Jud. Constanța. În localitatea natală își face studiile primare și gimnaziale. Urmează apoi cursurile Seminarului Teologic din Buzău, începe studiile universitare la Institutul Teologic din București, pe care le întrerupe, absolvă apoi la Institutul Pedagogic Constanța, Facultatea de Limba și Literatura Română, continuă la Universitatea. “Al. Ioan Cuza Iași ”
A funcționat în învățământ ca profesor predând limba și literatura română și limba latină la școlile din comuna natală , apoi la Liceul Teoretic “Ioan Cotovu” din Hârșova. A îndeplinit funcția de director de școală ( Ciobanu 1971 – 1980), director Casa de Cultură Hârșova (1980-1984) director adjunct (liceul Hârșova: 1996-1999)
A ieșit la pensie în anul 2004. În toată perioada a fost pasionat pentru strângerea de folclor local, colaborând cu prof. Dumitru Galavu și prof. Gheorghe Mihalcea. A participat la numeroase Sesiuni de comunicări științifice cu lucrări care au fost publicate în revistele de specialitate: Revista de Etnografie și Folclor și Datina.
Textele nu pot fi reproduse fără acordul autorului.