Ce spune Nicolae Iorga despre Harsova și localitățile din zonă.
România cum era până la 1918. II – Moldova și Dobrogea
……………………………………………
„Aceasta e Ialomița, iar schela de la vărsarea ei se numește Gura Ialomiței, după cucerirea pe care o face aici fluviul, Piua Petrei, după o piuă de sumane a unei Petra sau a unui Petre, ce și-or fi avut și ei celebritatea în vremuri, iar și mai înainte se afla aici însemnata schelă a Târgului de Floci (de lână nedărăcită) unde s-au dat unele lupte și s-au adus multe mărfuri.
Din toate acestea a rămas numai , la un capăt de Bărăgan, un vast câmp semănat cu pietre fărâmițate, un colț de zid amintind biserica de odiniară, lespezi cu inscripții, în jurul cărora se ară, și, lângă apa sură ori albastră a Dunării, un rând de case șubrede, de noroiu și stuf, înconjurând o largă biserică nouă și totuși îmbătânită., în zidul pripit al căreia se prinde ciudat o marmură sepulcrală din veacul al XVII-lea, cu frumoase linii chirilice. (…)
În vârf se păstrează încă, spre oraș, rămășițele fără formă ale cetății Carsium.
De la această stâncă pornește o grădină sălbatică de case, care amintește, în mult mai mic, Tulcea. O stradă de piatră răscolită apucă la deal: se văd multe case cu cerdace și acopereminte de vechi olane roșii; o geamie ridică spre cer degetul arătător al minaretului alb. La o parte căsuțe mișună în toate părțile, lângă marginea tăiată în piatră a apei. Apoi o altă manină de stâncă gălbuie, pătată cu alb. În vârf se păstrează încă, spre oraș, rămășițele fără formă ale cetății Carsium, pe care romanii au înălțat-o după modelul cetății vechi cât lumea pe care o duraseră mâinile uriașe ale naturii, tăind ziduri mărețe, ce se despică prin săpături adânci și se cunfundă drept în apa fugară. (…)
Pământul se scutură pe încetul de pe enorma zidărie veche, și păsări de apă trec prin scorburile păzite odată de ostași.
Mai departe, în târgușorul cu străzile largi, abia semănate cu case în stil dobrogean, de veche datină balcanică, mari risipiri de piatră și gropi adânci arată redutele turcilor, urmași militari și imperiali ai Romei latine cu a lor Romă otomană. Noi am adus numai un mic muzeu, datorită institutorului Cotovu și în care se află și destule lucruri bune, și spațioasa biserică nouă, bogată și luminoasă, care e centru Hârșovei nouă, în care o pagină încă prea puțin scrisă așteaptă destoinicia noastră.
La debarcader au venit mai mult turci, cu fesurile lungi, cămășile colorate brâie de șal și picioarele în papuci. (…)
Corăbii, mai mult luntre grecești, sunt oprite la țărm. În scobituri ale păretelui stâncos au răsărit sate, Topalul, Seimenii, cu gospodării creștine, bine alcătuite. (…)
Aici a fost odată, nu „Cetatea de Flote” a megalomaniei noastre de acum cateva decenii – cu flote pe această Dunăre ruptă în brațe și încâlcită cu păduri, și ce fel de cetate pe acest teren plan! -Ci Târgul, piața, de Floci, de lână nedărăcită, pe care o aduceau aici, de vânzare turcilor, mocanii ce aveau în dominația lor rătăcitoare pustiul de altă dată, cu drumul spre puțurile rare însemnat cu frumoasele cruci de piatră. Acuma pe locul „târgului”, al „orașului” , sau, pe turco-ungurește a „varoșului”, crește des ovăzul gata de secerat și măzărichea cu petele de foc roșu. (…)
Jos e Piua Petrei, numită după piua sumanelor din aceeași lână, piuă care era a lui Petre.
Un singur rând de case, cu câteva clădiri oficiale, cu o bancă în care, firește e pomenită „Cetatea de Flote”, cu câte o cârciumă în care la bâzâitul arcușului lumea zdupăie din picioare. O mai veche biserică n-a lăsat supt florile unei grădinițe zburlite decât urma altarului. În alta, la o parte, fără interes, e prinsă la pridvor lespedea de marmoră a unui grec negustor săvârșit aici acum vreo două sute de ani. (…)
Aici, deși malul din față este tot al nostru, este, oficial un fel de graniță și se cere o hârtie anume ca să poți trece, un pașaport, un Ausweis. Cu dânsul în mână străbăteam largul dunărean spre insulele din față, Gâsca și Hasan-Aga, numele vechilor pescari, la cea dinâi la cea de-a doua amintirea turcului care-și avea oficial acolo (…) Ostrovul, pe lângă care lunecăm foarte încet, e acoperit de sălcii mătăhăloase, diforme, cu runchiul bosumflat. Apa le acoperă primăvara și mâlul se ține de dânsele până deasupra nivelului frunzelor.
Pescari lipoveni se soresc leneș lângă plasele întinse la uscat.
Dar calde luminișuri se deosebesc, dincolo de aceasta strajă, și perdelele de oi, înconjurate cu papură înaltă, își au aici sălașul. Pescari lipoveni se soresc leneș lângă plasele întinse la uscat, lângă acelea în care se zbate argintul viu al peștișorilor. Ei au un concurent: păsările de tot felul, de o fabuloasă bogăție.
Lăstuni, iuți ca săgeata, cari au în mâlul galben al malului o adevărată cetate pe câteva sute de metri, gaură lângă gaură, ori solemni bâtlani albi, subțirateci, meditativi, cari pe lungile lor catalige ne privesc îndelung, cu o atenție neîncrezătoare, pentru ca în momentul trecerii în fața lor să înlocuiască această filozofie contemplativă cu greoiul zobr jos, dălăbăzat al aripilor ca niște pânze de corabie. (…)
Ce spune Nicolae Iorga despre Harsova și localitățile din zonă.
În sfârșit ajungem la Hârșova. Pe dreapta Dunărea se pierde în cotituri, în furișări pe uscat, cu case rare, cherhanale ale grecilor tot din București. Dincoace, stânca.
Recunosc îndoita stâncă. De o parte, a orașului. De alta, cetatea, cu fațada prăpăstuită spre fluviu, cu peșterile și ascunzișurile ei, cu aspra spinare de fiară pe coama înălțimii subit țâșnite deasupra apei.
Lume prietenoasă ne primește. Străbătând orășelul, recedem puținele case în simpaticul stil vechi, cu stâlpi de lemn al largelor cerdace supt olanele, prăfuite, cu scărițele întortocheate care suie din afară.
Nu lipsesc ruinele cruntului război (…). O moschee tâșnește într-un colț: fațada e de partea cealaltă, și dincoace ar trebui degajată, cu sacrificiul câștigului de la căsuțele de raport: e cel mai caracteristic lucru și mai pitoresc. Slujitorii lăcașului musulman, câte un credincios vin spre mine, bucuroși de vorbă (…).
Sprijinul pe care-l putem găsi în Dobrogea nu e numai cojanul nostru, mocanul nostru, stratele intelectuale și funcționărești pe care le-am așternut acolo, necontenit schimbându-le fără nici o sforțare de-i înrădăcina, de peste o jumătate de veac. El e în pietrele nemuritoare pe care le-au coborât în acest pământ scitic vânjoșii noștri romani, cari au ținut pe umerii lor lumea întreagă.
Urmele lor sunt oriunde. La Hârșova, pe stânca uimitoare, castelul, locuit până pe vremea lui Justinian, ba chiar a cuceritorului Dunării, Nichifor Foca, își păstrează turnurile de strajă, și toată țara e plină de olărie romană. (…)”
Ce spune Nicolae Iorga despre Harsova și localitățile din zonă.
Nicolae Iorga (1871-1940) – profesor, istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru –
George Călinescu a afirmat că Iorga a jucat în cultura românească , în primele decenii ale secolului XX, „Rolul lui Voltaire”.
S-a născut la Botoșani și a decedat la Strejnic, Prahova.
După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași. A absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma „magna cum laude”, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.
Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 de volume (1901 – 1913), Istoria Imperiului Otoman în 5 volume, Istoria Românilor în 10 volume (1936 – 1939).
În unele din lucrările sale face referiri și la Hârșova și împrejurimile ei.
Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice ( Învierea lui Ștefan Cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna Lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost)
Fragmentele sunt extrase din “HARSOVA ORAS BIMILENAR – CRESTOMAȚIE ” Alcătuită de Prof. AL. MIHAI-DOGARU.
ALEXANDRU MIHAI DOGARU – profersor, animator cultural, folclorist. S-a născut la 24 octombrie 1941 în com. Ciobanu, Jud. Constanța. În localitatea natală își face studiile primare și gimnaziale. Urmează apoi cursurile Seminarului Teologic din Buzău, începe studiile universitare la Institutul Teologic din București, pe care le întrerupe, absolvă apoi la Institutul Pedagogic Constanța, Facultatea de Limba și Literatura Română, continuă la Universitatea. “Al. Ioan Cuza Iași ”
A funcționat în învățământ ca profesor predând limba și literatura română și limba latină la școlile din comuna natală , apoi la Liceul Teoretic “Ioan Cotovu” din Hârșova. A îndeplinit funcția de director de școală ( Ciobanu 1971 – 1980), director Casa de Cultură Hârșova (1980-1984) director adjunct (liceul Hârșova: 1996-1999),
A ieșit la pensie în anul 2004. În toată perioada a fost pasionat pentru strângerea de folclor local, colaborând cu prof. Dumitru Galavu și prof. Gheorghe Mihalcea. A participat la numeroase Sesiuni de comunicări științifice cu lucrări care au fost publicate în revistele de specialitate: Revista de Etnografie și Folclor și Datina.
Textele nu pot fi reproduse fără acordul autorului.
Istoricul Dumitru Sandru despre ardelenii stabiliti in zona Harsovei (partea a II-a)