Viorel Ionescu ramane fara mandat de primar

Viorel Ionescu ramane fara mandat de primar.

Viorel Ionescu ramane fara mandat de primar.

Astăzi am primit informația că prefectul Județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU, a semnat ieri ordinul prin care constată încetarea mandatului de primar pentru VIOREL IONESCU. Motivul pare să fie același ca pentru cei 6 consilieri locali care au trecut de la ALDE la PNL.

De ieri Hârșova este fără primar iar din informațiile primite, primar interimar este secretarul orașului doamna Doinița Cristian.

Vă reamintim că pe 23 septembrie prefectul a semnat ordinele pentru cei șase consilieri, iar consiliul local riscă să fie dizolvat până la investirea noului consiliu local.

I-am cerut domnului Ionescu sa ne spună care este poziția sa, iar acesta ne-a transmis următorul răspuns:

O ultimă încercare a lui Chiriță Ionel de a bloca activitatea Primăriei Hârșova Astăzi am aflat că, în urma unei sesizări făcute la Prefectura Constanța de către Chiriță Ionel, pentru a înceta mai repede actualul mandat de primar, care este la final oricum, înainte să-l preiau pe următorul, a fost emis un Ordin de prefect, în acest sens, ordin care nu mi-a fost comunicat, încă, dar care creează haos în activitatea primăriei, până când voi fi investit, din nou.

Se invocă faptul că m-am înscris în PNL și în mod automat sunt considerat demisionat. Este fals acest lucru și voi contesta ordinul, pentru că nu este conform cu realitatea.

Sesizarea nu a fost făcută de ALDE, ci de Chiriță. Nu există o demisie din ALDE așa cum prevede legea, pentru că partidul pe listele căruia am fost ales m-a radiat și a comunicat acest lucru secretarului general și Prefecturii.

De ce au acționat la amenințările publice făcute de Chiriță, deși cunoșteau că realitatea este altă discuție… vom afla!

Eu mulțumesc, încă o dată hârșovenilor care au avut încredere în mine și care mi-au acordat încă un mandat și așa cum am trecut peste toate răutățile făcute la adresa Hârșovei, vom depăși si această scurtă perioadă de tranziție până la preluarea noului mandat.

Rămânem împreună, HÂRȘOVA merge ÎNAINTE!

IUBIM HÂRȘOVA,

Continuăm împreună!

Viorel Ionescu ramane fara mandat de primar, după ce prefectul a semnat ordinul prin care constata incetarea mandatului. Insa in cateva zile va fi validat pentru cel de-al doilea mandat.

Citește și: Rezultate alegeri locale 2020 Harsova

Prefectura Constanța nu a emis încă un comunicat de presă.

Distribuie: